Bronte

                   Bronte

 Curriti, è arrivatu Garibaldi!

Curriti, è arrivatu ‘u Generali!

Cu li so’ mani e li so’ nervi saldi,

nta la battaglia eti assai giniali.

Cunvintu ch”i l’Alpi a Pantelleria

nte vini sulamenti un sangu scurri;

l’Italia unita, chist’è ‘a so’ mania;

e spissu si sciarria cu Cavurri.

 

Nasciu a Nizza, a Nizza di Francia;

so’ patri nni vulia fari un parrinu

o un medicu, chi comunqui mancia,

o un avvucatu ‘i ciriveddu finu.

Ma Peppi Garibaldi avia nto sangu

di fari ‘u marinaru avventurieru;

non si scantava ‘i cadiri nto fangu:

avia nasciutu pi fari ‘u guerrieru.

 

Dopu chi Napuliuni Bonaparti

mannatu fu pi sempri in esiliu

di la diplomazia austriaca l’arti

nta l’Europa fici un tirribiliu.

‘U principi Clementi ‘i Mettennicchi,

cu astuta e invidiabili pacenza,

strinciu l’Italia ammenzu a tanti spicchi

e l’Austria esercitava a so’ influenza.

 

C’erunu tanti stati e statareddi,

ognunu cu so’ principi pagghiazzu;

ma c’erunu putenti ciriveddi,

chi vuliunu canciari ‘u bruttu annazzu.

C’era Mazzini, lu repubblicanu;

poi c’era Cattaneu, federalista;

c’era ‘u Piemonti, c”u tinia nte manu,

Cavurri, liberali, ma Realista.

 

Tra iddu e Garibaldi rutta è ‘a magghia,

picchì lu primu è tuttu strategia,

mentri ‘u sicunnu, un omu di battagghia,

havi la lotta pi filosofia.

Vittoriu Emanueli di Savoia

capisci chi ci giuva ‘u Generali,

picchì ci putiravi dari a gioia

di vinciri ‘e straneri, unicu mali.

 

‘U Generali avi largu spaziu

pi reclutari tutti ‘i volontari,

chi servunu, e quannu eti saziu,

cumincia lu viaggiu a priparari.

Così di Quartu parti ‘a spedizioni,

cu Garibaldi in testa a li milli,

chi vonnu fari sulu ‘na nazioni

e pi centumila fannu scintilli.

 

Sbarca a Marsala, c”i cammici russi,

‘u generali, e sfida a li Burbuni,

chi sparunu comu avisiru ‘a tussi

armati a salvi sunnu li cannuni.

Nta nenti cadi subitu Palermu;

avanti vannu versu di Missina;

‘u Generali non po’ stari fermu;

Burbuni faci finta chi ‘u ‘ncatina.

 

A picca a picca tanti siciliani

si unisciunu a li milli pi luttari;

a li Burbuni tagghiarici ‘i mani:

di la Sicilia li vonnu cacciari.

E Garibaldi invadi ‘a nostra terra;

arriva finu ‘o Strittu di Missina.

Ma prima chi finisci ‘a tinta guerra,

vardati Bixiu chiddu chi cummina.

 

Gilommu si chiamava veramenti,

ma ‘i tutti quanti era Ninu ‘ntisu,

Bixiu, ch’era ‘u logutententi

di Garibaldi, chi l’avia misu

a cumannari tanti volantari,

picchì era propriu curaggiusu assai,

però ogni tantu era di firmari:

famusu era nto cumminari guai.

 

‘U dui di giugnu ottucentusissanta,

dopu chi avia sbarcatu a Marsala,

Peppi voli ‘a Sicilia tutta quanta

e un decretu subitu rigala,

in cui ci dici a tutti ‘i contadini

chi l’ingiustizii aviun”a finiri;

chi si livaunu ‘i supra li catini

e ‘i terri si l’aviunu a spartiri.

 

Sunaunu chitarri e urganetti

nte manu di cantastorii e pueti.

Cu li paroli ‘ranni, forti e netti,

li siciliani non staunu cchiù cheti.

Faciunu vuci pi la libirtati

di la Sicilia, schiava di Burbuni,

chi forti vulia la so’ dignitata,

sabbata finu a ora nte casciuni.

 

“Vinni cu’ vinni e c’è lu triculuri;

vinniru milli famusi guerrieri;

c’è Garibaldi lu libiraturi:

picciotti, isamu tutti li banneri.

Ora si ca finiu Cicciu Burbuni;

la terra si ci apriu sutta li peti.

Fu di tu omu cca senza cugghiuni

chi la Sicilia fu libira arreti”.

 

Ma Garibaldi avia fattu l’edittu

chi dava ‘a terra a tutti li viddani;

e quannu un decretu eti scrittu,

l’ha osservari, t’ha ‘ttaccatu ‘i mani.

Vidennu chi sta cosa ‘un si facia,

accuminciau nta genti ‘u malumori.

Ogni cristianu ‘a truffa la capia

e Garibaldi ci cascau d”u cori.

 

Nta ‘na citati chi si chiama Bronti,

curcata supra ‘o ‘ranni Mungibeddu,

tutti li puvireddi erunu pronti,

assemi puru a genti ‘i ciriveddu.

Vuliunu riscattari ‘a bedda peddi,

chi nta l’anni ci aviunu scurciatu

‘i parrini, ‘i Burbuni e ‘i cappeddi

e ognunu un pezzu si nn’avia manciatu.

 

“Abbassu li cappeddi” si sintia

‘u gridu chi vinia di tutti ‘i banni;

la rabbia a tutti ‘u cori ci inchia,

contru ‘i chiddi chi staunu supra ‘e scanni.

E furu iorna di ‘ranni ferocia;

di giustizia sommaria e assassini.

Nta la rivoluzioni ‘a fami sfocia

e ‘u sangu comu focu è nta li vini.

 

 

Mentri chi c’era tuttu stu macellu,

Garibaldi a Missina era arrivatu;

e l’Inghilterra tuttu stu burdellu

vulia chi fussi subitu firmatu.

Prima arriva ‘u consul”i Catania

e cu lu Generali va a parrari;

di li bruntisi avia firmari ‘a smania

e ‘sta guerra civili avia bloccari.

 

Ma non bastò, picchi era troppu gravi

di li bruntisi la rivoluzioni.

Li popolani non sunnu mai savi

quannu attaccunu ‘e ricchi cu passioni.

‘U Consuli ‘i Palermu, a currennu,

annau a minazzari ‘u Generali:

“Nta Ducea di Nelson stannu vinennu.

Ati a firmari sti brutti nnimali”

 

Non si putia ‘ffenniri l’Inghilterra,

chi era ‘u cchiù putenti alletau;

era troppu ‘mpurtanti nta sta guerra

e allura Ninu Bixiu fu mannatu

a Bronti pi sedari ‘a ribellioni

e darici a tutta ‘a zona l’esempiu,

pi dimostrari chi ‘a nova nazioni

non tollerava stu dannusu scempiu.

 

Quannu chi Gilumminu arriva a Bronti,

rappresentannu iddu ‘u Generali,

pripara in tutta fretta, senza sconti,

‘i tinti scanni p”a Corti Marziali.

Arresta cintinara di cristiani,

pigghia lu bonu, lu malatu, ‘u ciuncu;

ci metti li manetti nta li mani

‘o banniaturi Ciraldu Fraiuncu.

 

Nta picca uri fannu lu prucessu,

‘a sira di lu novi di austu;

senza circari a Bronti lu permessu,

c’un tribunali chi non eti giustu.

Provi o non provi, sputunu ‘a sintenza

di morti contru ‘ricchi e viddani.

Nto ntribunali seriu in assenza

di provi ‘un si cunnannunu ‘i cristiani.

 

 

Nicolò Lombardo e Nunzio Nunno Spitaleri,

Samperi Nunzio fu Spiridione,

Longhitano Nunzio Longi,

Nunzio Ciraldo Fraiunco.

Gilumminu Bixiu in persona

non ebbi virgogna di giudicari

 l’avvocatu Nicola Lombardu,

chi avia statu un granni patriota: 

“Presidente della canaglia di Bronte”.

 

E tutti quanti furu misi ‘o muru

‘sti genti chi circaunu libirtati,

chi nta lu cori daunu pi sicuru

chi Garibaldi avissi dignitati.

Li fucilaru comu l’animali

quannu a caccia c”u fucili spari;

così non risultau tantu spiciali

lu novu Statu di sti genti amari.

 

Non furu sulu a Bronti sti virgogni,

ma si nni cunsumaru ad autri banni;

c’erunu novi luridi carogni,

chi cumannaunu misi supra ‘e scanni.

Garibaldi non si putia firmari

e non putia pinsari a sti questioni.

Ma Bronti ora lu putia cuntari

chi ‘i Milli non erunu genti boni.

 

Un fattu poi successi assai bruttu:

finutu di sparari li surdati,

lu poviru Fraiuncu, scemu tuttu,

s’avia sarvatu di li scupittati.

E allura cuminciau a faru vuci,

‘o cappillanu, chi era dda presenti,

chi ci avia fattu baciari la cruci,

mentri spittava ‘a morti sull’attenti.

 

“La Madonna, patri, mi fici ‘a grazia”

E poi a li surdati, senza sfita:

“Surdati, lu viditi? ‘A morti è sazia!

Ora m’ati a sarvari vui la vita”

Così gridava ‘u Re di li cretini,

pinsannu chi parrava a genti onesta

e no a na massa di ‘ranni assassini,

chi inveci ci spararu nta la testa.

 

In ogni parti di stu munnu tintu,

quannu di morti c’è un’esecuzioni,

si unu di condannati ha morti ha vintu,

si lassa vivu senza esitazioni.

Inveci Gilumminu ordinau

all’ufficiali, chi ‘u cumannu avia,

di finiri lu scemu, e chiddu annau

e ammazzò a Fraiuncu, chi chiancia.

 

Dopu chi assassinaru a sti cristiani

dda nterra li lassaru comu ‘nsigna,

ammenzu a lu so’ sangu, comu cani,

e si nni ieru, cu dda faci ‘i ‘mpigna.

Così partiu Gilommu pi Missina,

unni lu Generali lu spittava;

cuntentu di dda bella ammazzatina,

e ‘a storia comu strunzu non passava.

 

Ma la storia non eti sulu chidda,

ch’è scritta nta li libri d”u putiri,

picchì si ‘a menti non è picciridda,

a picca a picca ‘i cosi po’ capiri.

E nui sapemu chi la nostra terra

non visti ‘na ‘ranni rivoluzioni,

ma sulamenti ‘na civili guerra

e non fu libertà, ma un’annessioni.